Cultura Picnicului în perioada Romantismului

O moștenire frumoasă a perioadei romantismului definită ca percepția idealizată despre lume s-a remarcat prin muzica lui Ceaikovski, Chopin, Brahms, Schumann, dar și a operelor literare scrise de Hugo, Pushkin, Byron, Eminescu și mulți alți scriitori remarcabili.

Ce legătură are romantismul cu noi? Prima este scopul nostru să facem lumea înconjurătoare mai frumoasă, credem că gentilitatea este cea mai elegantă manifestare a comportamentului uman și o promovăm la noi în companie, ne plac mult ceremoniile culinare care au la bază origini vechi și se manifestă ca o evoluție a culturii umane.

Astăzi am decis să vorbim despre originea picnicului și să facem o mică călătorie în timp până în 1789 după Revoluția Franceză, când parcurile regale au devenit deschise publicului larg iar picnicul a devenit extrem de popular printre cetățeni.

La începutul secolului al XIX-lea, un grup modern de londonezi a format pentru prima dată "Picnic Society", (Societate de Picnic). Membrii se întâlneau în Pantheon pe strada Oxford, întâlnirile organizate nu aveau o gazdă și fiecare membru era responsabil să aducă băuturi și gustări pentru distracție. Picnic Society a dispărut în urma decesului fondatorilor. 

Pincnicul era predestinat meselor elegante alături de familie sau prieteni, servite afară în sânul naturii, în locuri izolate de orașe sau în parcuri și lângă lacuri. Picnicul de regulă avea loc în prima partea a zilei, considerat un dejun târziu, după a început să fie practicat ca un eveniment de prânz sau chiar de seară.

Deja în anii 1800, prin Franța și Marea Britanie familiile înstărite se remarcau la picnic cu porțelanuri alese și coșuri speciale unde depozitau gustările și băuturile.

Vesela de unică folosință foarte practică pe de o parte, nu este considerată un Bon Ton din punct de vedere estetic dar și a lipsei de eleganță când ținem un pahar sau o farfurie de plastic în mână. Dar și ecologic aceste tacâmuri care merg după picnic la gunoi, nu fac deloc bine planetei noastre.

Mâncarea la picnic de atunci avea un specific, era rar fierbinte, de regulă se consumau tot felul de sandwichuri delicioase, "finger food" (aperitive comode de luat cu mâna), fructe proaspete, salate, carne rece, însoțite de vin răcit, șampanie și alte băuturi răcoritoare.

Vă îndemnăm să petreceți cât mai mult timp la aer liber, alături de cei dragi. Să savurați simplele plăceri ale vieții precum este picnicul care poate fi atât sofisticat cât și unul simplu compus din 2 sandwhicuri, o sticlă de vin, un om drag și un apus frumos.

Cu mai multe idei de mâncăruri comode pentru picnic venim în articolul următor pe blogul nostru!

Pe curând!


Lasă un comentariu

Reține că trebuie să aprobăm comentariile înainte de a le publica

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciilor Google.