Echipa Eclair - oamenii care creează frumos în fiecare zi

Acolo unde mai mulți oameni pun mâna, acolo frumosul crește, se înmulțește și este primit. 

Puterea Eclair-ului sunt oamenii care în fiecare zi, prin ce au mai bun contribuie la ceea ce ajunge împachetat la Dvs. 

Cunoașteți oamenii din echipa Eclair și contribuția unică, enormă pe care o aduce fiecare în parte. 

 

Lilia Costișanu, manager comercial

Are grijă ca toate produsele de pe site-ul www.eclair.md să conțină descrieri detaliate și practice, pentru comoditate în alegerea online a produselor. Tot ea ajută orice client să-și activeze contul la Eclair, pentru o experiență viitoare plăcută de shopping.

Dna Lilia are provocarea să identifice cele mai potrivite produse pentru clienții Eclair, din zecile de mii de produse, disponibile la furnizorii Eclair. 

Timp de 4 ani a fost Administrator de sală, cu implicare în comunicarea cu clienții, gestionarea echipei de vânzători, dar și amenajarea produselor. Comenzile produselor și amenajarea lor împreună cu echipa era responsabilitatea, dar și plăcerea D-nei Lilia.

 

Ana-Maria Suvac, sales manager

Ana-Maria are grijă cu multă creativitate și atenție de experiența Dvs pe website-ul www.eclair.md. Administrează conținutul site-ului, configurează și elaborează designul rubricilor noi. Are grijă de organizarea fluida a celor 3000-5000 de produse din stoc. Ana-Maria elaborează toate ofertele împreună cu echipa și le implementează online și în sală.

Coordonează implementarea proiectelor noi în companie. Cu o experiență de peste 3 ani în companie, îi place sa servească clienții cu drag și să ofere o experiență frumoasă în urma interacțiunii cu magazinul nostru.

 

Vasile Costișanu, șef depozit

D-nul Vasile are grijă cu responsabilitate și dedicație ca cele 20 000 de produse din stoc să fie depozitate corespunzător și livrate rapid către clienții noștri.

Și pentru că ținem la experiența unică pe care o au clienții noștri, am implementat și programarea pe oră a livrării, oriunde în țară. 

D-nul Vasile vă va telefona și livra până la ușă, oriunde ați fi Dvs.

 

Cătălina Rotaru, stock manager

Cătălina știe cum arată multitasking-ul practic. Ea are grijă să creeze în sistemul intern de shopping cartela produsului pentru fiecare produs nou din stoc. Are grijă să calculeze corect costul mărfurilor și să le introducă în sistem.

Cătălina monitorizează ca stocurile din magazin să fie sistematic suplinite de la depozit, ca atunci când ajungeți la magazin să nu lipsească produsele pentru care ați venit.

Ea are grijă să raporteze toate neajunsurile și produsele defecte la producător, îndată după ce se depistează (toate produsele sunt verificate manual, înainte să fie puse la raft sau oferite clientului).

 

Cristina Țușca, vânzător superior

Cristina comunică, ajută, povestește și găsește mereu soluții. Ea întâmpină călduros clienții și are grijă de experiența lor pe toată durata aflării lor în magazin. Recepționează comenzile online și apelurile telefonice, și are grijă să ghideze clienții să găsească produsele potrivite pentru ei sau pentru cei cărora le pregătesc un cadou.

Cristina adoră să împacheteze cu atenție și grijă toate produsele pentru livrare, dar și cadourile care urmează să ajungă la persoanele Dvs dragi.

Are grijă sa amenajeze armonios și accesibil produsele pe rafturi, în așa fel, ca să le puteți simți/percepe în interiorul casei Dvs.

 

Iulian Costișanu, co-fondator Eclair

Iulian planifică și acționează ca un arhitect pasionat de viitor. Are grijă ca prețurile noastre de vânzare să fie în concordanță cu cele recomandate de producători, uneori chiar și mai mici (chiar dacă importul lor ne costă mai mult decât pe orice distribuitor european).

Iulian a are un aport mare în companie, a implementat website-ului pe cea mai inovatoare platformă de e-commerce din lume. Magazinul nostru online găzduiește zeci de mii de vizitatori în fiecare lună.

A elaborat încă din 2014 un sistem unic de loialitate digital. Fiecare client își poate obține reducerea la noi în magazin sau pe website doar în baza datelor sale de contact, fără carduri fizice, fără griji.

Tot Iulian a creat comunitatea abonaților la newsletter, doar membrii comunității primesc cele mai bune oferte. Oricine poate deveni membru.

 

Ana-Maria Costișanu, concepteur, director, co-fondator

Ana-Maria este cea care a adus ideea Eclair-ului pe lume, din 2014. O mare iubitoare de frumos, istorie și confort casnic, aduce propriul concept de Art of Living, care e disponibil chiar în show-room-ul nostru, prin table setting-uri, zone amenajate, produse combinate.

Ana-Maria face selecția de produse, importuri de produse, alege și recrutează noi și noi branduri internaționale și locale care să fie disponibile clienților noștri, din Moldova. 

Vizitează expoziții internaționale, comunică cu producătorii europeni, inovează, reinventează și construiește ceea ce numim noi marca Eclair.

Ana-Maria decorează toți brazii de Crăciun, care se zice în târg că sunt cei mai frumoși, prin conceptualitate și decorațiuni de colecție.

Ana-Maria gestionează echipa, brandul Eclair, procesele companiei.

 

Aceasta e o parte din echipa noastră, care dedicat, în fiecare zi își face munca excepțional, cu dedicație și grijă. Ar mai fi membri ai echipei despre care să povestim, dar să lăsăm și pentru viitor. 

P.S. Le mulțumim tuturor membrilor echipei care au fost vreodată alături de noi! 

 

 

 

 


Leave a comment

Please note, comments must be approved before they are published

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciilor Google.