Skip to content
Istoria cântarului

Istoria cântarului

Asemănător oricărei invenţii cu tradiţie, rădăcinile cântarului se trag din antichitate. Nevoia omului de a cunoaşte lucruri exacte a constituit motivul evoluţiei de la balanţe primitive la cântare de mare precizie.


Asemănător oricărei invenţii cu tradiţie, rădăcinile cântarului se trag din antichitate. Nevoia omului de a cunoaşte lucruri exacte a constituit motivul evoluţiei de la balanţe primitive la cântare de mare precizie.

Primul aparat de cântărit a fost o balanţă utilizată de egipteni în mileniul al patrulea î.Hr. Aceasta avea o formă extrem de simplă, braţul orizontal fiind susţinut la mijloc de un pivot şi dispus pe laterale, la distanţe egale, cu două talere suspendate cu sfoară. Iniţial, această balanţă era utilizată pentru a cântări şi compara nu numai diverse produse destinate trocului, cât şi pentru a determina greutatea prafului de aur pe care îl primeau, uneori, vânzătorii în schimbul bunurilor. Deşi se număra printre primele modele, balanţa egiptenilor avea o acurateţe de aproximativ 99%. Egiptenii au fost cei care au introdus şi conceptul utilizării greutăţilor pentru a afla masa unui produs în urma echilibrării balanţei.

SCHIMBARE. Ulterior, acest tip de măsurătoare a greutăţii a fost îmbunătăţit în mod semnificativ de romani, de la care a rămas moştenire "cântarul roman", încă din perioada primului mileniu. Noua balanţă avea, pe una dintre jumătăţile braţului, o singură contragreutate etalonată, care putea fi deplasată de-a lungul pârghiei, până când aceasta stătea în echilibru. Romanii au fost aceia care au confecţionat balanţa astfel încât porţiunea punct de sprijin să fie sprjinită pe un pivot ascuţit la capătul de sprijin, pentru a oferi o balansare cât mai exactă în momentul cântăririi.

Acest mecanism oferea rezultate de o acurateţe sporită în momentul în care, cu ajutorul balanţei, erau cântărite mase mici. Pârghia de sprijin a balanţelor a fost confecţionată timp îndelungat din agat, însă acest material a fost înlocuit, în cele din urmă, de corindon (piatră preţioasă, formată dintr-un oxid natural de aluminiu, cristalizat, aproape tot atât de dur ca diamantul, n.r).

 

Ultima jumătate a secolului XX aduce o adevărată revoluţie. Căntarul digital apare in anii 1950 o dată cu inventarea capsulei dinamometrice. Aceasta conţine rezistenţe metalice sub forma unor folii metalice foarte subţiri. Sub acţiunea unei greutăţi, acestea se comprimă şi îşi modifică rezistenţa electrică, ea fiind citită de un microchip, interpretată şi afişată.

La 1500, geniul lui Leonardo Da Vinci născoceşte prima balanţă care indică greutatea. Greutatea de măsurat este aşezată pe taler, iar scala de măsurare funcţionează ca un pendul şi işi găseşte o nouă poziţie de echilibru in faţa unui fir cu plumb in dreptul greutăţii de citit. Este şi principiul după care funcţionează căntarele pe care le intălnim la tot pasul.



ÎMBUNĂTĂŢIRE. O schimbare extrem  de importantă, care stă de fapt la baza apariţiei cântarului analitic modern, a avut loc la mijlocul secolului al XVIII-lea, când chimistul scoţian Joseph Black a descoperit o nouă tehnică de construire a unei balanţe de laborator cu braţul rigid, cântărind foarte puţin, sprijinit pe un pivot cu muchia îngustă, asemănătoare unei lame de cuţit. Principiul de funcţionare a instrumentului era asemănător cu cel al unui balansoar (aşa cum sunt cele pe care le regăsim în parcurile pentru copii). Pentru a evita necesitatea manevrării unor contragreutăţi cu o masă foarte redusă, cântarele acestea erau deja dispuse cu o greutate încorporată, care putea fi mutată de-a lungul braţului, pentru a efectua mici echilibrări. Acţiunea desfăşurată însă cu ajutorul acestei balanţe era însă foarte uşor afectată de curenţi de aer şi umiditate, astfel că segmentele mecanice utilizate au fost îmbrăcate în sticlă. Balanţele de acest gen au servit muncii de laborator timp de 200 de ani, din 1750 până în 1950. Din 1948, însă, construirea cântarelor a fost orientată spre cele cu un singur taler.

 

Dozarea precisă a ingredientelor este un factor esenţial pentru reuşita reţetelor, motiv pentru care cântarul de bucătărie este o prezenţă indispensabilă în bucătăriile europene. În SUA se preferă folosirea cănilor gradate, mai puţin precise dar mai uşor de folosit când reţetele sunt exprimate în unităţi de măsură imperiale englezeşti. În Europa cantităţile de regulă sunt exprimate în sistemul metric, motiv pentru care folosirea cântarelor de bucătărie este foarte practică.

Ținând cont de istoria minunată a acestui produsdar și importanța acestuia în bucătărie, în casă, am ținut să aducem cele mai precise cântare și să le punem la dispoziția Dvs. 

Descoperiți produsele brandului Taylor Pro aici

Previous article Cum pregătim laptele de migdale
Next article Brunch-ul: masa de la micul dejun până la cină

Leave a comment

Comments must be approved before appearing

* Required fields