Puțin despre istoria clătitelor

Clătitele fac parte dintre puţinele feluri de mâncare de care gurmanzii-şefi ai Greciei Antice ar trebui să fie mândri, pentru că au trecut testul timpului (şi încă ce test!), ajungând să fie gătite chiar şi în bucătăria secolului XXI.

Dacă ar fi să traducem denumirea originală (adică grecească) a clătitei i-am spune „tigăită”, pentru că şi atenienii îi spuneau „tagenites”, „teganites” sau „tagenias” (toate variantele fiind derivate ale cuvântului „tegano” care desemna tigaia de prăjit). 

Cronicarul Athenaeus povesteşte cum era preparat acest desert: plakous-ul (compoziţia formată din 500 gr. de făină, 60 ml de vin alb, 60 ml de lapte acru, o jumătate de linguriţă de sare) era prăjit într-o cantitate mică de ulei de măsline. După ce compoziţia începea să facă băşici şi era rumenită pe ambele feţe, se servea caldă, dimineaţa. Se asezona neapărat cu miere şi seminţe de susan, uneori şi cu brânză.

Rude vechi ale pâinii, lipiei şi chiar ale blatului de pizza, clătitele s-au răspândit peste tot în lume, de cele mai multe ori schimbându-şi ba compoziţia, ba aspectul. În America, amestecul pentru clătite conţine şi praf de copt şi e prăjit într-o formă mai pufoasă şi mai groasă, în Asia grosimea diferă de la o zonă la alta, dar e umplută cam peste tot cu ingrediente sărate (brânză, carne, legume);în Africa, pe de altă parte, clătitele sunt suport pentru diferitele sosuri şi humus-uri, neamurile germanice le consumă deopotrivă ca desert şi ca blat moale peste care se pun diverse topping-uri sărate, în timp ce europenii de gintă latină păstrează destinaţia, reţeta şi aspectul clătitelor realizate de greci în Antichitate.

Una dintre cele mai neobişnuite reţete de clătite s-a născut în timpul Imperiului Austro-Ungar şi poartă o denumire care te duce cu gândul la conducătorii acelor vremuri:kaiserschmarrn. „Firimiturile împăratului” au fost preparate pentru prima dată pentru Francisc Iosif I (1830-1916) şi imediat ce vezi rezultatul realizezi cât de inspirat e numele desertului – fâşii rupte din clătite (făcute din făină, ouă, lapte), caramelizate, amestecate cu gem şi alune de pădure mărunţite. Soţia împăratului, Elisabeta a Bavariei (cunoscută mai degrabă sub denumirea de Sisi), fiind preocupată de silueta sa, dăduse ordin bucătarilor să-i facă doar deserturi uşoare, care să nu îngraşe. La vederea „bombei calorice”, împărăteasa a refuzat să mănânce clătitele astfel pregătite. Exasperat, soţul ar fi exclamat înainte de a mânca deopotrivă porţia sa şi a consoartei:„Ia să văd ce firimituri(schmarrn) a gătit bucătarul!”.

Primele informații cu privire la apariția clătitelor în cultura rusă se referă la anul 1005, care erau preparate cu drojdii.

Potrivit unei versiuni, clătitele rusești (bliny) au devenit un simbol al sărbătorii Maslenița, legată de sfârșitul iernii. Potrivit unei alte versiuni: culoarea aurie a clătitelor și forma lor rotundă este similară cu imaginea soarelui de primăvară, motiv pentru care simbolizează principala zeitate păgână – Iarilo, căreia se închinau slavii până la creștinare.

Festivaluri ale clătitelor în lume
În Franţa, în schimb, se sărbătoreşte Ziua Clătitelor. Sărbătoarea are loc în data de 2 februarie, Ziua Binecuvântării Fecioarei Maria. A ajuns însă să fie cunoscută drept Ziua Clătitelor, pentru ca tradiţia cere să fie servite astfel de preparate. Superstiţia spune că persoana care reuşeşte să arunce o clătită în sus şi să o prindă cu mâna dreaptă în tigaie, în timp ce în stânga ţine o monedă de aur, va avea noroc şi prosperitate tot anul.
Şi în Anglia se organizează un festival al clătitelor: Shrove Tuesday (n.r. Marţea Spovedaniei), cunoscut şi sub denumirea de Pancake Tuesday (n.r. Marţea Clătitelor).

Cele mai scumpe clătite
Tot în Anglia, de data asta în Manchester, se vând unele dintre cele mai scumpe clătite din lume. Costă în jur de 1330 de dolari şi se prepară cu homar, caviar, trufe şi sos Hollandaise – în prepararea căruia se foloseşte una dintre cele mai scumpe şampanii din lume, Dom Perignon. Reţeta a fost creată de restaurantul de lux Opus.
Dubaiul întrece cu mult această performanţă. O singură clătită, servită într-unul dintre restaurantele de lux din acest excentric oraş se vinde la preţul de 25.000 de euro. Este presărată cu aur comestibil.

Recorduri legate de clătite
Sean McGinlay si Natalie King, doi bucătari din Glasgow, au construit cel mai mare turn de clătite din lume. Acesta măsura nu mai puţin de 75 de centimetri. Pentru această performanţă au muncit nu mai puţin de 22 de ore şi au folosit 100 de ouă, peste 10 litri de lapte, 5 kilograme de făină şi 3 kilograme de unt. Iar recordul pentru clătita aruncată cel mai sus este de 9,47 de metri şi a fost stabilit în 2010, la New York.

Clătitele sunt și pasiunea noastră, la Eclair, iată de ce avem o serie de produse care vă ajută să pregătiți clătitele delicioase de la prima până la ultima.

Descoperiți aici produsele pentru clătite


Lasă un comentariu

Reține că trebuie să aprobăm comentariile înainte de a le publica

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciilor Google.