Skip to content
Ouă delicioase cu spanac

Ouă delicioase cu spanac

Dragii mei, azi e o zi minunată și am mai multe motive de fericire, primul este că am început să văd spanacul în vanzare tot mai des, iar eu îl ador, în special la această rețetă care e una tradițională în familia noastră. Al doilea e soarele și al treilea - acest dejun minunat care te binedispune pe o zi întreagă.

Ce imi place mult la această rețetă este versatilitatea ei, pot adăuga tot ce îmi vine prin cap, nuci sau pesmeți zdrobiți în mojar, condimente, ierburi (obligatoriu), roșii cherry și etc. Ea este extrem de ușoară și pe placul tuturor.

Ingrediente

pentru 2 porții

  • o caserolă de spanac (cam 250 g)
  • 2 ouă (pot fi și mai multe)
  • o crenguță de rozmarin
  • 30-50 ml frișcă 10% 
  • germeni de ceapă
  • sare și piper proaspăt măcinat

Mod de preparare

  1. Preîncălziți cuptorul la 180 C. 
  2. Blanșați spanacul 2 minute într-un castron cu apa care clocotește. Scurgeți bine de apă. 
  3. Tocați mărunt rozmarinul și ungeți tava de copt cu unt. Apoi puneți spanacul, adăugați frișca, presărați cu sare, piper și rozmarin.
  4. Puneți la cuptor pentru 14 minute (până se prinde albușul)
  5. Serviți cu pâine crocantă.

Bon Apetit!


 

 

 

 

Previous article Mini Madeleine sau sărut angelic
Next article Risotto cu dovleac și migdale

Leave a comment

Comments must be approved before appearing

* Required fields

x