Pâine fără frământare

Nu pot să nu ador această rețetă, pentru că rezultatul este excepțional într-un timp atât de scurt. Nu e nevoie de malaxor și nici prea mare efort că să parfumez casa cu aroma pâinii. Iar coacerea pâinii și aluatul este ca o meditație, nu poate să nu aducă plăcere.
Ingrediente:
  • 1 kg făină 
  • 700 ml apă
  • 20 g miere
  • 14 g drojdie uscată
  • 50 g ulei
  • 20 g sare
Mod de prepare:
Într-un bol cu apa călduță adăugăm mierea, sarea, drojdia și amestecăm, apoi adăugăm făina și amestecăm puțin alual cu o spătulă. Acoperim bolul cu o folie de plastic și lăsăm să crească aluatul pentru o oră.
După prima dospire, amestecați puțin aluatul deja bine format, acoperim din nou aluatul și îl mai lăsăm pentru 30 minute.
Răsturnăm aluatul pe un blat tapetat cu făină, aplatizăm aluatul și îl pliem în 3 pe o latură și în 3 pe altă latură, presurăm cu multă făină pâinica noastră în devenire și o acoperim cu o pânză umedă și o lăsăm la dospit o oră.
Transferăm aluatul într-un castron de 5L termorezistent, acoperim cu capac și îl punem rapid în cuptorul încins la 240 C, coborâm temperatura la 230 C și coaceam pâinea timp de 30 de minute, după scoatem capacul și mai coacem timp de 15 minute la 200 C.
Îm mod normal pâine se răcește timp de o oră, sper să rezistați, din experiență., eu n-am rezistat niciodată.
Bon Apetit!

Lasă un comentariu

Reține că trebuie să aprobăm comentariile înainte de a le publica

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciilor Google.